menirea mea se bate cap în cap cu aspiraţiile mele. încep să-i dau dreptate unui nene ted care construia un plan de revoluţionare a învăţământului american pe opoziţia creativity vs. literacy. să învăţăm copiii mai puţine şi să-i stimulăm să creeze. dar cum cămaşa mi-e mai aproape decât haina, o cred mai degrabă pe mama care, când eram mică şi inventam poveşti, zicea: "n-ai cum să scrii dacă nu citeşti". până şi eminem, golanul absolut, recunoaşte că de la şcoală ştie el aşa multe cuvinte.
.
vreau să nu mai fiu o pseudointelectuală semidoctă de trei lei, dar pentru asta ar trebui să am o viaţă normală. stabilitate. să fiu prozaic mulţumită. nu. nu înţeleg ce-i cu drumul ăsta pe care ba gonesc, ba mă târâi, ba zburd, ba tropăi, ba mă aşez şi zbier cât mă ţin plămânii. presărat cu cârciumi, troiţe, semne de circulaţie şterse, magazine de lux şi cerşetori.
.
e ceva nemaipomenit cu cerşetorii ăştia. sunt feluri şi feluri. toţi îndură lipsuri. de ce cer, de aia nu li se dă. unii încetează să ceară şi mor. alţii se animalizează, devin hoţi, violatori, criminali. alţii se umilesc până la autoanulare. alţii, înţelepţi şi încrezători, deşi desfiguraţi de foame şi frig, când li se întinde un deget, n-au să se arunce asupra lui cu bestialitate (deşi ar vrea *hihi*), ci vor şti să atragă treptat, cu răbdare, toată mâna, ca şi cum mâna asta ar fi aşteptat de-o viaţă.
.
e ceva nemaipomenit şi cu cerşetorii ăştia. într-un timp mitic, m-am trezit cu unul la poarta castelului. nu-mi plăcea de el, unde mai pui că era ciuca miştourilor întregii clase. cum în favoarea unei visătoare ca mine conspiră vorba lu nea' coelho tot universul, cum nu mă lasă niciodată să cunosc adevărata nenorocire, cerşetorul a fost îngăduitor şi stăruitor. eu însă, mândră şi rece, i-am trântit uşa în nas de fiecare dată, şi atunci el m-a blestemat ca, dacă până la douăzeci de ani n-am să învăţ să mă las iubită, să rămân pe vecie o bestie încuiată în castelul ei întunecos. nu ştiu dacă de fapt era fecior de împărat cu stea în frunte, nu ştiu nici măcar ce a făcut după liceu. dar eu, în puterea blestemului, am vieţuit ursuză şi deznădăjduită, trântind uşa mereu şi uitându-mă în oglinda fermecată la prinţi intangibili, conversându-mă cu ceasuri, sfeşnice şi ceainice vorbitoare... până la douăzeci de ani. când m-am trezit cu încă un cerşetor. i-am trântit şi lui uşa în nas de câteva ori. că aşa eram obişnuită. apoi m-am răzgândit. şi n-a fost prea târziu. şi s-a transformat în prinţ. mă rog, prinţesă *sniggers*. şi e aici. şi e al meu. şi o să-i fac tricou cu "adriana's boyfiend" (fără "r" t.m. măria) *snigger autoironic*. şi e drăguuuţ...
.
totuşi, fiindcă eu mi-s o artistă depresivă, să revenim cuminţi la partea deprimantă. sunt condamnată să-mi frâng mâinile, să mă zvârcolesc şi să sparg pahare până când mă trezesc că toate s-au întâmplat exact cum trebuia. sunt condamnată să mă zbat împotriva curentului a ceea ce e bine pentru mine, în direcţia a ce cred că e bine pentru mine. nu ştiu să mă las în voia sorţii. trebuie neapărat să am un plan de bătaie care invariabil rămâne nepus în practică. şi parcă acolo sus cineva ţine mereu poanta cea mai bună pentru final. te-ai agăţat de omul ăla până ai rămas fără extremităţi... tadaaa! ce bine ţi-e fără el. ai râs de ălălaltu până ţi-au ieşit maţele... tadaaa! ce bine ţi-e cu el. ai plâns că nu eşti în stare să înveţi la japoneză şi faci o tragedie naţională dintr-un eseu de 5 pagini la civilizaţie americană... ta-d... a... ar trebui să mă las de facultate? să las baltă a doua mea casă în care a-nceput să-mi fie frică să calc, în care am început să mă simt ca o străină, dar care mi-a dat un rost, un abonament la bibliotecă şi nişte prieteni pe care-i ador? să las baltă formarea intelectuală pentru aia artistică? eu nu le-am deosebit niciodată. să mă arunc? nu ştiu. mi-e frică. mi-e foarte frică şi mă doare tare. mă simt ca o gingie prin care dă să iasă o măsea de minte. mă doare tare şi o să mă mai doară. şi măseaua n-o să-mi aducă minte, ci doar teren nou pentru carii.
.
how can i be freeeee?
how can i get helllllp?
am i really meeeee?
am i someone elllllse?
[ha-ha-ha ah-ah-ah-ah-ah]
.
but stalking in my cloisters hang the acolytes of gloom
and death's head throws his cloak into the corner of my room
and i am doomed...
but laughing in my courtyard play the pranksters of my youth
and solemn, waiting old man in the gables of the roof:
he tells me truth...
.
i, too, live inside me
and very often don't know who i am
i know i'm not a hero
well i hope that i'm not damned
.
sau dacă da, măcar zi-mi aşa, tu ăl de sus, să ştiu de-o treabă.
