odă intelectului meu

intelectul meu e un moşneag în zdrenţe, fost matematician de elită, regizor de valoare şi sculptor de geniu, care cerşeşte bani de o pâine şi îi bea.

.

intelectul meu e o babă acră care otrăveşte pisicile vecinilor şi se uită la poze cu ea când era o femeie frumoasă, elegantă şi curtată.

.

intelectul meu e o groapă comună cu trupuri ştirbite.

.

intelectul meu e un tânăr sfios care, hărţuit dulce de domnişoara cunoaştere, nu-şi poate trage sufletul şi lua inima-n dinţi să-i ceară mâna, de teama fericirii din nefericirea non-ignoranţei.

.

intelectul meu e un castel de basm a cărui întreţinere a devenit un lux pe care faimoasa cântăreaţă depresivă, drogată şi falită nu şi-l mai permite.

.

intelectul meu e o adolescentă piele şi os care nu mănâncă să nu se îngraşe, nu iese din casă că are un coş pe nas şi nu vrea să audă că tot ce trăieşte ea s-a mai simţit, gândit, spus, făcut şi scris înainte.

.

intelectul meu e apă stătută în care peştii se mănâncă între ei până la ultimul.

.

intelectul meu e un odor de copilaş care culege flori gingaşe multicolore, le azvârle c-a văzut un fluturaş, aleargă după el, cade cu genunchiul de pietriş, se juleşte, se pune cu curu-n mijlocul drumului şi orăcăie.

.

intelectul meu e mama care-şi trimite fiica la produs în loc să meargă la produs pentru fiica ei.

.

intelectul meu e o rochie care a stat prea bine pe audrey hepburn ca s-o mai poarte vreodată cineva.

.

intelectul meu e un miop care şi-a rătăcit ochelarii prin mormane de haine şi hârţoage.

.

intelectul meu e o pungă de chipsuri la suprapreţ, umplută pe jumate cu aer.

.

intelectul meu e un călău care contemplă o sală plină de cele mai variate şi eficiente arme, familiare şi exotice, vechi şi noi, cu mândria că el poate să facă din rahat bici.

.

intelectul meu e un mit.

le bonheur

ouh, le bonheur est partout

ça déborde même, c'est fou

.

şi na că la mine-i adevărat, fără melancolia urbană râsă isteric cu ironie amară a lui nea' bertrand. fără ghilimele.

.

pentru prima oară în anul de graţie 2007 cel aducător de gânduri sinucigaşe înhămate la serotonină 14, sunt ghini. pentru prima oară ne simt sănătoasă la creier, învăţ să fiu plod de 20 de ani, îmi râd în loc să-mi plâng prostia şi prostiile. îmi răsfoiesc amintirile din copilărie şi-mi aflu rădăcinile la locul lor, după tot dansul jalnic al adolescenţei, al încercării de a mă smulge şi a-mi lua câmpii. gândesc cu propriu-mi cap. habar n-aveam că-s om bun cu suflet bun, ba pot şi am posibilitatea să gândesc cu capul meu. habar n-aveam ce bine e. dimineaţa merg la şcoală pe jos, cu cafeaua la purtător în sticluţă dubioasă de lichior, cu urechile-n căşti şi ochii-n pomii din parcul eroilor. stau la toate cursurile. îmi iubesc colegii, îmi iubesc facultatea, îmi iubesc specializarea.

.

şi mai apare un florea cu "nivelul vostru actual vă asigură nota 3 la mine, luaţi şi citiţi din aceasta toţi, aceasta e o carte mediocră da' vă mai dau eu altele"; mai apare o mihaelă cu "te-am sunat doar să văd ce mai faci, aş merge la o expoziţie"; mai apare un seba cu "hai club de lingvistică".

.

altfel, viaţa mea încape în vorbele lu' flăcăul cul de la preselecţia megastar: "deci cânt. prin baie, pă unde-apuc şi io. cânt. [...] câte şi mai câte.". nerăbdare? frustrare? panică? nâţ. câte şi mai câte.

.

fiindcă pentru prima oară în anul de graţie 2007, am lăsat gardul cu ciori vopsite pe care voiam să le prind şi să le spăl până la carne că ştiu eu că-s frumoase de fapt. mi-am întors ochii la vrăbiuţa care murea de inaniţie în mâna mea inconştientă. dac-o-mbuib subit, o să crape, sărmana. cătinel.

.

ça va pas être facile

de trouver son style

.

allez!

curcubee şi fructe

mi-era dor de oboseală cumplită diurnă de la veghe masochistă nocturnă pe fond de radiohead în căşti, cu pupilele adaptate să cate umbrele albastre în detaliu lucid, cu transă dubioasă, cu boceală convulsivă for no apparent reason până când nasul înfundat nu mă lasă să mai dorm oricum? nu. dar e albumul nou. trebuie. şi dacă-mi face asta, o fi bun. un lucru mi-e clar. dacă m-au monopolizat în întreg monosensul cuvântului nişte luni de zile, vina nu-i a mea. le dai un deget, îţi iau toată mâna. le dai o ureche, îţi iau tot capul. şi, ca o muiere posesivă, vor să-i bagi în seamă numai pe ei. sau îţi însuşeşti atitudinea de copil bătut care se sufocă de încălzirea climei şi de varii alte tristeţi, acceptând că viaţa-i urâtă şi guvernul corupt, lăsându-te deprimat ca la carte, până-n măduva oaselor, cel puţin câteva zile, sau n-ai înţeles nimic. te trag sub o plapumă grea, înăbuşitoare, de sub care n-ai voie să scoţi o mână, un picior sau măcar un fir de păr de pe creştet cât dormi somnul radiohead. "in rainbows" muzică de l-aş considera, cât ai clipi din player l-aş evacua şi altă chestie mai de bun simţ în loc aş băga. radiohead e o stare. o stare căreia i-am permis cu generozitate să mă încerce yet again. şi care m-a readus faţă în faţă, că aci voii s-ajung, cu vechiul meu prieten abandonat, fruity loops. m-a readus la ideea că n-ar strica să nu las calculatorul de tot, cu toate sunetele pământului de explorat. aşa că m-am apucat ca bezmetica să fac iar ritmuri tâmpe şi să-mi amintesc, încet, dar nu alarmant de încet, tot ce învăţasem şi uitasem să dreg pe-acolo. am şi tras câteva prostioare, da' nici să mă ardeţi cu acid sulfuric nu dau. întrucât, la fel ca înainte, mă simt pe lângă tot ce înseamnă armonie sonoră şi mă întreb dacă o să scot încurajator de curând un treac pe care să-l pot apoi asculta fără să mă chircesc de ruşine. dar am băgat microfonul în cutia chitarei crăpate şi neacordabile şi zdrăngăneala s-a înregistrat atât de clar şi curat că nu mi-am crezut timpanelor. păi atunci ok, computer.

.

şi toată treaba asta îmi aminteşte de skittles.

progland

petreceam cu singer-songwriterii mei. dacă poţi să-i zici aşa. tataia cohen mârâia obosit nişte obscenităţi, miss difranco îşi acorda chitara cu spatele ca să nu văd, dan alinta sticla de whisky ca pe o gagică bună, fionica plângea isteric dar silenţios, buckley junior fuma ţigară de la ţigară cu ochi rătăcitori, regina încerca fără succes să ne mişte cu chiţăieli siropoase, yorkuletz vomita încuiat în baie. jucaserăm adevăr şi provocare ore întregi. acum ne plictiseam. le cunoşteam adevărurile. îmi aşteptam provocarea.

.

cufundat într-un fotoliu, roger waters. cum de am uitat să-l menţionez? era unul de-al nostru. versurile şi vocea lui m-a cioplit cât şi ale celorlalţi. dar, în mod straniu, el nu ne împărtăşea veghea sictirită. el dormea dus, liniştit, furat de altă lume, complet străină.

.

prog?

.

ştiu şi eu? asta-i treabă de bărbaţi. de instrumentişti care stau cu nasurile-n portative sau tabulaturi, care pun preţ pe sunete şi nu pe idei, care consideră că timpul lor merită pierdut cu lungeli psihedelicoase. pe mine singer-songwriterii mei m-au învăţat tot ce trebuie să ştiu. mi-au împărtăşit cugetările lor, mi-au împrumutat glasurile lor. şi totuşi... asta nu mai e petrecere, ăsta-i priveghi. pân-aici mi-a fost? nu vreau şi nu am să mă plafonez. nu-s io aia, mulţam. mă cuibăresc lângă roger şi adorm.

.

[aşadar, păşesc rapid, dar nesigur în progland, un tărâm despre care am atâta habar cât americanu' de rând despre românia. mă propulsează o fascinaţie ca de copil care a dat de o jucărie nouă. nu, nu un copil care vrea să pară mare şi-şi umple urechiuşele inocent snoabe cu sunete ciudate care-l plictisesc de moarte. n-am de gând să mă iau prea tare în serios cu muzica progresivă. n-am de gând să tai şi să spânzur. nici măcar n-am de gând să-mi placă, dar ea-şi tot flutură genele la mine de parcă ar vrea să-mi spună ceva şi nu îndrăzneşte. aşa că am de gând s-o ascult. cu atenţie pioasă şi nesaţ. cu fascinaţia de copil care a dat de o jucărie nouă pe un tărâm nou.]

.

aici nu mai există nume şi feţe, versuri şi voci, carne şi sânge. e vis. mă duce pe umeri un uriaş blând. trist şi singuratic. lumea-i zice că e second rate, că n-a avut noroc da' nici nu l-a meritat, că nu-i un virtuoz, că mai e şi urât, că nici măcar n-are piese lungi. şi ce? mie îmi zâmbeşte cu drag, pe mine mă cară ca pe un fulg. timpanele mele se uită ca mâţa-n calendar la tehnicile cu care se joacă, la armoniile lui sofisticate, la culorile şi texturile mulţimii de instrumente. dacă vreau nonsens, dau în butoane la maşinăria catifelată, dacă vreau simplitate, mă întreţin cu floyd cel roz în obraji, dacă vreau vreau poezie, mi-o generează van der graaf. uriaşul meu e melodios, bizar şi franc. nu ştiu cum merg astea trei. ştiu doar că, mai mult decât să creeze confuzie, să facă atmosferă sau să zdrobească recorduri, îi place să cânte muzică. poate de asta îi râde tot progland-ul în nas. dar el e foarte bun cu mine. aşa că îl las să-mi ascută auzul, să-mi pună sare pe rana perfecţionismului bolnav, să-mi arate câte mai am să învăţ şi cîte aş putea să fac, să mă mângâie şi să mă plimbe prin tărâmul ăsta nou, poate spre curtea regelui gătit cu pupură, poate la nea' emerson lângă lac sub palmier, poate până hăt la facerea lumii.

go [norocu' ăla]

acum câteva secole, a mă împrieteni cu byron şi a cânta cu el era o treabă care durea la visat. n-aveam eu norocu' ăla. să vadă că exist, să vadă cât m-a influenţat, să vadă ce pot. să-i placă. nu speram, nu credeam, nu încercam. îmi sunt cea mai proastă ambasadoare, aşa că păstram distanţa aproape ostentativ, să nu creadă că-s cine ştie ce groupie dementă în călduri. visam dureros şi încasam miştouri fără milă de la guri rele care într-o zi au paralizat cu toantele, căci, iată, am avut norocu' ăla. hireaţi voi să hiţi. dar când eşti eu şi se întâmplă, chances are că o s-o cam iei razna. când te mai şi aia la creier hesse cu prieteniile lui predestinate care duc cele două părţi la o treaptă superioară a existenţei lor, fact is că ai luat-o razna irecuperabil. de la vis la realitate, de la realitate la plan. ţeşi ca bunicuţa la goblenul unui viitor care nu ţine seamă de variabile şi nu face rabat la perfecţiune. uiţi că omul pe care ţi-ai jurat că dacă ai norocu' ăla să-l cunoşti o să-l iei aşa cum e nu e cum vrei tu, nu vede chiar tot şi nici nu ţine neapărat să să-l iubeşti platonic până cazi lată. uiţi că, deşi simţiţi la fel, gândiţi total diferit, asta când gândiţi de vreo culoare. uiţi că ai un drum şi te opreşti să te închini la altar până-n pământ. stai şi ţeşi. stai şi-ţi stă norocu' ăla. dreams come true. plans fall through.

.

o bestie care face mişto de mine mi-a spus cândva că vreau să le scriu vieţile oamenilor care-nseamnă ceva pentru mine. un ceva care-ncolţeşte dintr-un sâmbure de adevăr şi se înalţă la mine-n cap ca un falnic stejar, la umbra căruia mă sădesc şi nu mai cresc. să-i leg de mine etern cu o funie mistică, îmbibată de măreţie şi înnodată de mâna destinului. să-i leg de mine şi să nu mai plece. iar când ei vor să plece e vai şi-amar. curg râuri de alcool şi lacrimi. stejarul le bea, se dezvoltă, putrezeşte, cade, mă striveşte. şi ei nicăieri. lumină?

.

bun. ia să cresc eu de data asta.

.

what are friends for?

to make you stronger

to kick you out the door

i love you but i let you go