cap, cap, cap, cap, CAP!

ce-am făcut de când am hotărât conştient să nu mai scriu pe blogul ăsta? multe, nu destule, puţine, mai nimic. vara, cu lumea scoică mie, am petrecut-o ieşind mult din casă, plecând mult din bucureşti, bând bere, făcând dragoste şi luând restanţe cu eroism. am trăit, deci n-am scris. frustrarea se insinua. primul-semestru-din-anul-3, fără beaufriend şi căzută în golul dezolant lăsat de spargerea găştii estivale, l-am petrecut suspinând că nimeni nu iese, dar mai presus de toate mergând la şcoală obsesiv, punându-mă la curent cu TOT ce trebuia să ştiu ca să iau cât de mult pot să iau la fiecare materie. voiam să-mi amintesc gustul ambroziac, uitat de mulţi ani, al lui 10 ca fapt divers. şi în primul-semestru-din-anul-3 am reuşit. am învăţat, deci n-am prea scris. frustrarea se umfla ca un nor de ploaie. primăvara, după o vacanţă de iarnă drăguţă după standardele sărace cu care mă auto-obişnuisem, m-am culcat pe-o ureche cu şcoala şi am ajuns ridicol de alienată - a răspunde la un telefon de la vreuna din fetele mele cerea curaj pe care nu-l aveam, ideea de a ieşi cu prietenii îmi dădea atacuri de panică, nu mi-am făcut ziua pentru că "i don't deserve to be celebrated". cumva, cândva, îmi devenise clar că nu am un destin care îmi garantează o devenire spirituală, că involuţia există bine-mersi, că eu sunt un exponent al ei. că din înţeleaptă am redevenit bătută-n cap, din fericită - nefericită, din încrezătoare - speriată şi de umbra mea. dar, mai ales, cumva, cândva, îmi devenise clar că viaţa n-are sens. i wish i were kidding. că atunci când totul e ATÂT de complicat şi e ATÂT de greu să nu cazi în infidelitate faţă de esenţa ta, cea mai de bun simţ cale pe care poţi s-o apuci e aneantizarea. spank me, vonnegut. i'm a bad reader.

şi atunci am scris. şi am scris, nene. MAAAMĂ ce-am mai scris.

şi iată ce-i de bine:

• joanna newsom. joanna newsom şi iar joanna newsom. am ajuns să diger ys. am ajuns s-o diger. am ajuns să ajung la saturaţie şi dincolo de ea cu ditamai "only skin". şi azi pot s-o numesc cea mai mare influenţă a mea de la fiona apple încoace. forţa care mi-a înviat scrisul. and for the RIGHT reasons. n-o copiez. împărtăşesc dragostea ei de cuvinte. cuvinte, cuvinte, cuvinte. minunate cuvinte. nu mă influenţează. m-a condus într-o nouă eră. ba m-a condus în acea eră.

• ÎN SFÂRŞIT am aflat empiric că: a) nu trebuie să fii deprimat/frustrat/rănit ca să scrii bine, ci poate dimpotrivă; b) poţi să scrii foarte convingător despre o suferinţă peste care ai trecut cu desăvârşire; c) nu e ruşine să scrii despre disperare/efuziune - atenţie, dacă şi numai dacă versurile sunt irefutabil bune. oops, am pus-o. irefutabil în poezie. de fapt, eu trăiesc ca să arăt că există irefutabil în poezie. but i digress. deci, pe scurt, am învăţat să IUBESC SCRISUL DE DRAGUL SCRISULUI şi nu de dragul TERAPIEI. mândră că am o metodă am fost eu mereu, dar tot mereu am scris în ebrietatea durerii de corason. that's cute, but it's wrong. scrisul: pilulă amară cu crustă de zahăr, premiu de consolare, receptacul de negativitate? nu. scrisul: (ca să-l citez pe julien din "jeux d'enfants" pe care azi l-am revăzut, înţeles infinit mai bine ca acum aproape 3 ani şi adorat... faza cu ei îngropaţi în beton nu mi s-a mai părut gratuit morbidă ci GENIALĂ, metaforă sau nu, nu ştiu dacă m-am tâmpit sau rafinat... but i digress)... scrisul, ca să-l citez pe julien din "jeux d'enfants" fără legătură cu scrisul (dar nu e scrisul jocul meu?): du bonheur à l'état pur, brut, natif, volcanique... mieux que tout, mieux que la drogue, mieux que l'héro, mieux que la dope, coke, crack, fix, joint, shit, shoot, snif, pét', ganja, marie-jeanne, cannabis, beuh, peyotl, buvard, acide, lsd, extasy... mieux que le sexe... mieux que le nutella au beurre de cacahuète et le milk-shake banane. mieux que la face b d'abbey road, les solos d'hendrix, le petit pas de neil armstrong sur la lune... la ronde du père noël, la fortune de bill gates, les transes du dalaï lama... la résurrection de lazare... mieux que la liberté. mieux que la vie... indeed. cap ou pas cap? în viaţă, it seems, pas cap. şi-ncă ce jalnic, paralizat şi făr' glorie pas cap. în scris? cap, cap, cap, cap, CAP! viva la evolución. şi aş vrea să-mi las aici citatul de căpătâi:

my poetry is a path of civilized hunger from helpless, hideously vivid, gaping and writhing and splashing experience, to well-cooked, nice and dead, crispy and spicy aesthetic enjoyment.

şi, while i'm at it, una din picasso, care, împreună cu joanna, mi-a cimentat crezul de mai sus:

there is no abstract art. you must always start with something. afterward you can remove all traces of reality. (adaug eu: but please do! şi care-i culmea? e mai normal să ieşi în rochie decât în furou.)

• am început să scriu versuri în japoneză. corecte. complexe. cu sens. cu imagini mişto. cu laudă-mă tastatură. şi cu... rime. ceea ce nu e deloc japonez, dar îmi permit să fiu fascinată de faptul că stilul meu s-a cristalizat aşa tare că transpare până şi în freakin' japoneză, care e teoretic impermeabilă la alt tip de lirică decât vrea muşchiu' ei. trebuie să spun că tujiko noriko, despre care ziceam că mă enervează mi-a fost "staple food" urechilor de când n-am mai scris, poate singura artistă pe care am ascultat-o FĂRĂ PAUZĂ. e o splendidă. dar cea care m-a inspirat în sectorul de limbă japoneză e my other sweetheart, shiina ringo, de astă dată nu prin munca solo, ci prin ce face cu tokyo jihen. şi mai am eu ceva de zis despre utada hikaru, dar într-un alt episod.
• am şi citit câteva cărţi. mai multe ca în câţiva alţi ani la un loc.
  
• am o groază de cântece BUNE. şi o groază de IDEI BUNE.
• am născut şi un concept de anime de care sunt foarte mândră. un milimetru în plus la nivelul de limbă japoneză mi-a adus un kilometru în plus la nivelul de creativitate, speranţă, entuziasm, chef de viaţă şi chef de artă.
• viaţa are sens.
  

e de bine.

pa! (uăr ov gudbai)

într-un gest de disperare plictisită, sau plictiseală disperată, am intrat pe blogurile prietenelor mele. nimeni nu mai scrie pe blog. propoziţia asta are o sonoritate aparte. ar face un titlu bun de power ballad glorios de inimă albastră optzecistă, pe care mulţimea de fani să-şi fluture brichetele cu evlavie. chemaţi-l pe roger waters, el ar putea să scrie un imn paseist, monoton melancolic şi emoţionant gâjâit despre cum nimic nu mai e ca pe vremuri şi... da, nimeni nu mai scrie pe blog. teo are creativitate şi ceva de spus şi o ştie, n-are nevoie să şi-o demonstreze printr-un blog când ea are bac şi admitere. mihaela a încetat să creadă în creativitatea şi cevaul ei de spus imediat ce a început, şi e păcat, dar iată, a muncit un an însingurat de i-au sărit capacele, a luat birocraţia-n piept, s-a emancipat şi acuma e cu uărchentrevălu' în florida. a round of applause for those who do things. maria, împărăteasa galactică a creativităţii şi cevaului de spus, a avut multe obligaţii, multe multe crize de p.m.s. (iartă-mă, da' nu te iert) şi a decis că ea nu mai poate să scrie. punct. numai cherie scrie, şi asta fiindcă are de mulţi, mulţi nervi.

.

eu? eu nu ştiu, dar cred, şi n-am avut şi... n-am. eu! n-am nervi. pentru că nu rezolvi nimic dacă te enervezi şi spargi lucruri (un moment de reculegere pentru cei ce au adormit în speranţa învierii... do plates and mugs go to kitchenware heaven?). poţi să mai izbucneşti în lacrimi caraghioase din când în când şi să baţi din picioruş, dar să nu spargi!!! te rog! nu!).

.

n-am nervi pentru că vara asta voi avea o viaţă. vara asta am devenit social nefumătoare (adică în baruri nu da' acasă da) şi creierul mi-e mai bine oxigenat; m-am epilat cu ceară la salon şi mi-am făcut abonament la bazin şi m-am dus; mi-am croit drum spre inima secretarei, care m-a luminat apropo de cele 10 restanţe (and proud of it! if ev'r a boy needed a holiday, if ev'r a girl needed someone to hold...); am terminat traducerea şi am lăsat cartea la editură şi ca răsplată pentru nobleţea de a-mi fi arătat neisprăvita faţă am fost cruţată; am dus-o pe mama mare la concertul lui costel busuioc (and i bloody enjoyed it too!); mi-am instalat east asian languages în control panel; mi-am pus la punct planul de bătaie pentru curs practic (cum ar fi, să traduc ce scrie-n japoneză pe cartonul de la nesperata mea pereche de teva, sau "no error in my memory" de la tujiko noriko). vara asta o să mă duc în prima mea vacanţă romantică în doi - which is not to say my two conflicting selves - pe insula thassos, care promite linişte, peisaje sălbatice ca-n lost şi mâncare cu adevărat grecească; am să merg la mări şi ţări cu prieten şi prieteni; am să văd din nou sinaia şi o să fie de neuitat. şi am să ies la multe ceaiuri şi beri, şi am să stau în casă la multe pizze şi filme. pentru că am să-mi permit. pentru că am să învăţ. pentru că ştiu că pot dacă vreau. aşa că n-am nervi.

.

stăteam, într-o zi, la cucurigu, pe scările de la academie. îmi place să revin acolo din când în când, să-mi amintesc cum am început anul privind întinderea glazurată cu zăpadă la 6 dimineaţa şi spunându-mi că 2008 o să fie de vis pentru simplu fapt că nu mai e 2007. că nimic nu poate să fie mai rău ca 2007. că am scăpat vie din 2007 şi e 2008. e un fel de loc de pelerinaj al meu, acolo, la academie. acolo se adună toate energiile dumnezeieşti, extraterestre şi elfe. acolo stăteam eu, aşteptând să se facă ora de ceai cu fetele (de când nu mai fusesem la ceai cu fetele şi nu cu băiatul!), la adăpostul umbros al unui boschet uriaş, dezmierdată de vântul rece care ridica o furtună de praf în jurul meu, şi ascultam însufleţită în căşti infantilisme energice de prim album avril lavigne, scris diavoleşte de compozitori ofiliţi ca o călătorie prin toate capitolele psihologiei adolescentului. şi am avut revelaţia. am să fac tot ce mi-am propus, pentru că altfel nu mă mai rabdă pământul. în loc să mă zvârcolesc că mor muzical, zic pa, muzică! dacă-ntr-adevăr există acel pattern conform căruia cele mai arzătoare dorinţe mi se împlinesc după ce-mi iau gândul de la ele, pa, muzică. pa, poezie. pa. şi mi-era atât de bine că râdeam singură şi-mi intra praf în gură. pentru că n-am nervi. pentru că ştiu că pot dacă vreau. pentru că am învăţat să am grijă de mine, la 21 de ani, majoratul mare. poate am o şansă să devin adult responsabil. o citez şi pe madonna, că are dreptate femeia: "freedom comes when you learn to let go, creation comes when you learn to say no" (cine ştie din ce scriere budistă o fi luat asta).

.

derz nooou greeeidă pauăăăr den dă paaauăr ov guuudbaaai...

godot şi trântirea în braţe

am văzut-o.

.
e ca toate celelalte. o cară-n spate micul roacheraş dătător din cap care vrea să fie "d'al nostru", micul emolet colorat care vrea să fie kewl, mica fecioară diafană care vrea să fie vali sterian, micul ciudat boem care vrea să fie ca frunza-n vânt, mica brian molko sictirită care nu vrea nimic. o hora oarecare. furnir bej, corzi argintii. ieftioară şi nicicum deosebită de toate celelalte.
.
e a mea. e minunată. e soneria care, după ce am tot snoozuit somnambulic alărmuţa maimuţărită de la mobil, începe să sune tare, metalic, clar, gata să-mi curme în sfârşit letargia. alerg în pijama la uşă. e special delivery cu un bilet de la godot. e chitara.
.
am s-o car în spate şi eu. ca pe o cruce; ca pe un frate rănit; ca pe un ghiozdan burduşit, pregătit de mama, în care sunt sigură că e tot ce am nevoie deşi n-am pus nimic cu mâna mea, în care urmează să văd de fapt ce e când ajung la şcoală. deocamdată sunt pe drum. r.a.t.b.-ul e închis, merg pe jos, dar e frumos afară, ştiu străzile şi am companie. numai că... tocmai de asta, parcă mi-ar veni să mă scutesc spontan de primul curs, poate de-al doilea...
.
godot şi-a făcut treaba. pe căi misterioase şi complet neaşteptate. un "cum ai putut să pici cinci examene? totuşi ce vrei să faci cu viaţa ta?" al unei bunici îmbolnăvite de îngrijorare, întâmpinat de un riscant de sincer "v-am tot spus că vreau să fac muzică da' nu vă pasă *pumn încleştat* şi mi s-a stricat chitara *scâncet* şi dacă voi credeţi c-o să ajung o traducătoare de firmă *scrâşnet* încuiată cu frustrările ei într-un birou prăfuit *hohot de plâns* vă înşelaţi" l-a invocat pe godot, iar el şi-a făcut treaba. n-a trebuit să muncesc eu banii - economiile bunicii sunt tot aşa de bune. n-a trebuit să mă preumblu prin magazine - părintele martin ştie el de unde şi-a înzestrat mica orchestră bisericească. n-a trebuit să verific rezonanţă şi acordaj - le-a rezolvat godot şi pe-alea, mânca-l-ar mama. ce m-aş face fără el?
.
tot ce mai vrea bunica, înainte să-mi şi dea chitara, e să-i recâştig încrederea. adică să-mi repar situaţia şcolară şi profesională. nu-i aşa sinistru cum sună. godot ar fi fost mai puţin godot dacă întâmplarea s-ar fi întâmplat până la capăt. eu nu m-am supărat pe el. ştie exact ce face. îmi trânteşte în braţe exact ce şi când trebuie. zboară prin cer cu un corn al abundenţei. când aşteptarea mea bovină se face aşa inertă că nu mai ştiu de ce şi ce aştept, mi-o mai întrerupe cu un răsfăţ gratuit, un semn fugar că există, că e pe undeva, că poate o să vină... că e numai vina mea dacă o să mă găsească dormind, cu uşa încuiată.

i hear music

i hear music
mighty fine music
the murmur of a morning breeze up there
the rattle of the milkman on the stair
.
sure that's music
mighty fine music
the singing of a sparrow in the sky
the perking of the coffee right near by
that's my favorite melody
you my angel, phoning me
.

i hear music
mighty fine music
and anytime i think my world is wrong
i get me out of bed and sing this song

.

azi nu mă mai gândesc că acţiunile şi activităţile mele ipotetice, unde nu se anulează între ele, sunt anulate de greşeli din trecut. îmi vine să râd de nenea ralph waldo emerson, elitist dar populist, artist vizionar dar gospodin pragmatic, îmi vine să râd de ideea lui creaţă că adevăratul geniu creează fără să ţină seama de istorie, cărţi, tradiţie. dar mă recunosc prea bine. tare plăcut mi-e să cred că dacă n-am citit o viaţă nici pe-o măsea am putut totuşi să nasc opere nemuritoare, că-s o inteligenţă nu sterilă ci liberă, că inuiţia îmi înlocuieşte erudiţia, că ăia care-nghit ca puii de pasăre cunoaşterea mărunţită în guşa bătrânilor n-ajung nicăieri, că eu mănânc puţin şi mestec bine. sigur că mi-e tare plăcut. şi în starea aia de glob ocular transparent care nu e nimic dar vede totul, mă bucur să iau notiţe la un curs predat de o femeie blondă-nu-şi-proastă care vorbeşte coerent şi punctează ce trebuie, să merg pe jos spre casă în soarele ăsta de primăvară adevărată, să şed şi cuget în vârful patului mutat cum tot voiam de doi ani încoace, în camera proaspăt zugrăvită alb strălucitor cum tot voiam de doi ani încoace, să-mi scot cărţile din cutii şi să le aranjez în bibliotecă, să-mi plec urechea la simpaticii de ella şi oscar şi să mă aşez la teme pentru o japoneză pe care încep s-o ştiu din nou.

not imaginary

am făcut şi eu o pauză. în care am pus van der graafii şi jacques brelii în cui şi m-am dedat amorului tânăr şi neliniştit care se zice pe bună dreptate că-i prosteşte pe deştepţi (adevărat că deştept înseamnă la origine treaz, iar eu merg ca somnambula printr-un vis; adevărat că prost înseamnă la origine curat şi simplu, iar eu duceam o existenţă pe care mi-o complicam şi înglodeam cu mare spor). o tâmpenie, îmi spuneam - de ce să mă retardez când ar trebui să fiu cu atât mai jmekeră, cul, inspirată, strălucită şi genială? apoi mă întorceam negreşit la a sări prin casă pe p!nk şi beyoncé.

.

o pauză în care m-am aruncat în dulcele colimator al acel ceva-ului şi m-am lăsat frământată, mestecată, transformată. în care o dată în viaţă am avut chef (da, se pare că problema e de timing al chefului) să-mi pun un pic fricile în cui şi să cunosc un celălalt. un celălalt care venea cu ameninţarea înspăimântătoare că s-ar putea potrivi cu mine şi, o, nu, atunci n-am să mai fiu pierdută! am avut chef să descopăr un celălalt care e ca mine atât cât să mă simt acasă şi diferit de mine atât cât să nu mai termin cu descoperitul; egal mie atât cât să-mi satisfacă standardele măreţe fără să mă complexeze şi superior mie atât cât să-l pot admira sănătos, nu din nevoia mea patologică de idoli, şi să mă tragă în sus. am avut chef să mă contopesc cu un celălalt şi n-a fost nevoie să renunţ la un gram din mine. asta în viaţa reală, foarte reală. fac şi eu, ca lisa simpson: "aaand: he's not imaginary!!!".

.

o pauză în care, prima dată de când cu blogul ăsta, deşi nu pe căi ce ţin de intelect sau artă, am devenit ceva. am devenit femeie dinainte chiar să devin femeie. am devenit conştientă de un adevăr pe care îl ştiau până şi morandi, numai eu nu: love is the answer. am devenit întreagă. că am rămas la fel de bombastică şi dramatică şi afectată e altă poveste. na, nu poţi să le ai pe toate.

.

şi o să devenim împreună.

girl-erg

menirea mea se bate cap în cap cu aspiraţiile mele. încep să-i dau dreptate unui nene ted care construia un plan de revoluţionare a învăţământului american pe opoziţia creativity vs. literacy. să învăţăm copiii mai puţine şi să-i stimulăm să creeze. dar cum cămaşa mi-e mai aproape decât haina, o cred mai degrabă pe mama care, când eram mică şi inventam poveşti, zicea: "n-ai cum să scrii dacă nu citeşti". până şi eminem, golanul absolut, recunoaşte că de la şcoală ştie el aşa multe cuvinte.

.

vreau să nu mai fiu o pseudointelectuală semidoctă de trei lei, dar pentru asta ar trebui să am o viaţă normală. stabilitate. să fiu prozaic mulţumită. nu. nu înţeleg ce-i cu drumul ăsta pe care ba gonesc, ba mă târâi, ba zburd, ba tropăi, ba mă aşez şi zbier cât mă ţin plămânii. presărat cu cârciumi, troiţe, semne de circulaţie şterse, magazine de lux şi cerşetori.

.

e ceva nemaipomenit cu cerşetorii ăştia. sunt feluri şi feluri. toţi îndură lipsuri. de ce cer, de aia nu li se dă. unii încetează să ceară şi mor. alţii se animalizează, devin hoţi, violatori, criminali. alţii se umilesc până la autoanulare. alţii, înţelepţi şi încrezători, deşi desfiguraţi de foame şi frig, când li se întinde un deget, n-au să se arunce asupra lui cu bestialitate (deşi ar vrea *hihi*), ci vor şti să atragă treptat, cu răbdare, toată mâna, ca şi cum mâna asta ar fi aşteptat de-o viaţă.

.

e ceva nemaipomenit şi cu cerşetorii ăştia. într-un timp mitic, m-am trezit cu unul la poarta castelului. nu-mi plăcea de el, unde mai pui că era ciuca miştourilor întregii clase. cum în favoarea unei visătoare ca mine conspiră vorba lu nea' coelho tot universul, cum nu mă lasă niciodată să cunosc adevărata nenorocire, cerşetorul a fost îngăduitor şi stăruitor. eu însă, mândră şi rece, i-am trântit uşa în nas de fiecare dată, şi atunci el m-a blestemat ca, dacă până la douăzeci de ani n-am să învăţ să mă las iubită, să rămân pe vecie o bestie încuiată în castelul ei întunecos. nu ştiu dacă de fapt era fecior de împărat cu stea în frunte, nu ştiu nici măcar ce a făcut după liceu. dar eu, în puterea blestemului, am vieţuit ursuză şi deznădăjduită, trântind uşa mereu şi uitându-mă în oglinda fermecată la prinţi intangibili, conversându-mă cu ceasuri, sfeşnice şi ceainice vorbitoare... până la douăzeci de ani. când m-am trezit cu încă un cerşetor. i-am trântit şi lui uşa în nas de câteva ori. că aşa eram obişnuită. apoi m-am răzgândit. şi n-a fost prea târziu. şi s-a transformat în prinţ. mă rog, prinţesă *sniggers*. şi e aici. şi e al meu. şi o să-i fac tricou cu "adriana's boyfiend" (fără "r" t.m. măria) *snigger autoironic*. şi e drăguuuţ...

.

totuşi, fiindcă eu mi-s o artistă depresivă, să revenim cuminţi la partea deprimantă. sunt condamnată să-mi frâng mâinile, să mă zvârcolesc şi să sparg pahare până când mă trezesc că toate s-au întâmplat exact cum trebuia. sunt condamnată să mă zbat împotriva curentului a ceea ce e bine pentru mine, în direcţia a ce cred că e bine pentru mine. nu ştiu să mă las în voia sorţii. trebuie neapărat să am un plan de bătaie care invariabil rămâne nepus în practică. şi parcă acolo sus cineva ţine mereu poanta cea mai bună pentru final. te-ai agăţat de omul ăla până ai rămas fără extremităţi... tadaaa! ce bine ţi-e fără el. ai râs de ălălaltu până ţi-au ieşit maţele... tadaaa! ce bine ţi-e cu el. ai plâns că nu eşti în stare să înveţi la japoneză şi faci o tragedie naţională dintr-un eseu de 5 pagini la civilizaţie americană... ta-d... a... ar trebui să mă las de facultate? să las baltă a doua mea casă în care a-nceput să-mi fie frică să calc, în care am început să mă simt ca o străină, dar care mi-a dat un rost, un abonament la bibliotecă şi nişte prieteni pe care-i ador? să las baltă formarea intelectuală pentru aia artistică? eu nu le-am deosebit niciodată. să mă arunc? nu ştiu. mi-e frică. mi-e foarte frică şi mă doare tare. mă simt ca o gingie prin care dă să iasă o măsea de minte. mă doare tare şi o să mă mai doară. şi măseaua n-o să-mi aducă minte, ci doar teren nou pentru carii.

.

how can i be freeeee?

how can i get helllllp?

am i really meeeee?

am i someone elllllse?

[ha-ha-ha ah-ah-ah-ah-ah]

.

but stalking in my cloisters hang the acolytes of gloom

and death's head throws his cloak into the corner of my room

and i am doomed...

but laughing in my courtyard play the pranksters of my youth

and solemn, waiting old man in the gables of the roof:

he tells me truth...

.

i, too, live inside me

and very often don't know who i am

i know i'm not a hero

well i hope that i'm not damned

.

sau dacă da, măcar zi-mi aşa, tu ăl de sus, să ştiu de-o treabă.

propinquity

1. nearness in place; proximity

2. closeness of relationship; kinship

3. affinity of nature; similarity

.

al naibii de preţios, ceea ce de altfel mă amuză extraordinar. se întâmplă să reunească trei sensuri într-o singură noţiune căreia, dacă nu se putea altfel, îi inventam eu un nume. se întâmplă să fie exact cuvântul de care aveam nevoie ca să exprim o idee anume dintr-un vers oarecare. într-un cântec în care nici un cuvânt n-o să fie în plus, nelalocul lui sau gol de sens. cum l-am găsit? plimbându-mă, ca trimisă de la ghişeu la ghişeu printr-o instituţie românească, prin vechiul meu prieten mare şi roşu: webster. uitat în bibliotecă la prăfuit în favoarea vărului uşuratic: the free online dictionary. huo. întoarcă-se vremurile când mi se năzărea un furculision pe care-l căutam apoi luând dicţionarul în braţe ca pe un motan greoi dar drag, deschizându-l după intuiţie, dând paginile subţiri cu ardoare, ca să descopăr că furculisionul meu chiar există. ca să aflu în câte bucăţi şi fărâme i se împart nuanţele. ca să văd că explicaţia a treia de la sensul 5 spune fix ce vreau să spun.

.

stăteam în vârful patului şi mă întrebam unde e poezia din mine. de ce nu mai scriu cum scriam. de ce nu mai scriu. acum scriu.

le bonheur

ouh, le bonheur est partout

ça déborde même, c'est fou

.

şi na că la mine-i adevărat, fără melancolia urbană râsă isteric cu ironie amară a lui nea' bertrand. fără ghilimele.

.

pentru prima oară în anul de graţie 2007 cel aducător de gânduri sinucigaşe înhămate la serotonină 14, sunt ghini. pentru prima oară ne simt sănătoasă la creier, învăţ să fiu plod de 20 de ani, îmi râd în loc să-mi plâng prostia şi prostiile. îmi răsfoiesc amintirile din copilărie şi-mi aflu rădăcinile la locul lor, după tot dansul jalnic al adolescenţei, al încercării de a mă smulge şi a-mi lua câmpii. gândesc cu propriu-mi cap. habar n-aveam că-s om bun cu suflet bun, ba pot şi am posibilitatea să gândesc cu capul meu. habar n-aveam ce bine e. dimineaţa merg la şcoală pe jos, cu cafeaua la purtător în sticluţă dubioasă de lichior, cu urechile-n căşti şi ochii-n pomii din parcul eroilor. stau la toate cursurile. îmi iubesc colegii, îmi iubesc facultatea, îmi iubesc specializarea.

.

şi mai apare un florea cu "nivelul vostru actual vă asigură nota 3 la mine, luaţi şi citiţi din aceasta toţi, aceasta e o carte mediocră da' vă mai dau eu altele"; mai apare o mihaelă cu "te-am sunat doar să văd ce mai faci, aş merge la o expoziţie"; mai apare un seba cu "hai club de lingvistică".

.

altfel, viaţa mea încape în vorbele lu' flăcăul cul de la preselecţia megastar: "deci cânt. prin baie, pă unde-apuc şi io. cânt. [...] câte şi mai câte.". nerăbdare? frustrare? panică? nâţ. câte şi mai câte.

.

fiindcă pentru prima oară în anul de graţie 2007, am lăsat gardul cu ciori vopsite pe care voiam să le prind şi să le spăl până la carne că ştiu eu că-s frumoase de fapt. mi-am întors ochii la vrăbiuţa care murea de inaniţie în mâna mea inconştientă. dac-o-mbuib subit, o să crape, sărmana. cătinel.

.

ça va pas être facile

de trouver son style

.

allez!

go [norocu' ăla]

acum câteva secole, a mă împrieteni cu byron şi a cânta cu el era o treabă care durea la visat. n-aveam eu norocu' ăla. să vadă că exist, să vadă cât m-a influenţat, să vadă ce pot. să-i placă. nu speram, nu credeam, nu încercam. îmi sunt cea mai proastă ambasadoare, aşa că păstram distanţa aproape ostentativ, să nu creadă că-s cine ştie ce groupie dementă în călduri. visam dureros şi încasam miştouri fără milă de la guri rele care într-o zi au paralizat cu toantele, căci, iată, am avut norocu' ăla. hireaţi voi să hiţi. dar când eşti eu şi se întâmplă, chances are că o s-o cam iei razna. când te mai şi aia la creier hesse cu prieteniile lui predestinate care duc cele două părţi la o treaptă superioară a existenţei lor, fact is că ai luat-o razna irecuperabil. de la vis la realitate, de la realitate la plan. ţeşi ca bunicuţa la goblenul unui viitor care nu ţine seamă de variabile şi nu face rabat la perfecţiune. uiţi că omul pe care ţi-ai jurat că dacă ai norocu' ăla să-l cunoşti o să-l iei aşa cum e nu e cum vrei tu, nu vede chiar tot şi nici nu ţine neapărat să să-l iubeşti platonic până cazi lată. uiţi că, deşi simţiţi la fel, gândiţi total diferit, asta când gândiţi de vreo culoare. uiţi că ai un drum şi te opreşti să te închini la altar până-n pământ. stai şi ţeşi. stai şi-ţi stă norocu' ăla. dreams come true. plans fall through.

.

o bestie care face mişto de mine mi-a spus cândva că vreau să le scriu vieţile oamenilor care-nseamnă ceva pentru mine. un ceva care-ncolţeşte dintr-un sâmbure de adevăr şi se înalţă la mine-n cap ca un falnic stejar, la umbra căruia mă sădesc şi nu mai cresc. să-i leg de mine etern cu o funie mistică, îmbibată de măreţie şi înnodată de mâna destinului. să-i leg de mine şi să nu mai plece. iar când ei vor să plece e vai şi-amar. curg râuri de alcool şi lacrimi. stejarul le bea, se dezvoltă, putrezeşte, cade, mă striveşte. şi ei nicăieri. lumină?

.

bun. ia să cresc eu de data asta.

.

what are friends for?

to make you stronger

to kick you out the door

i love you but i let you go