nervi de primăvară

mi-e frig şi întuneric. soarele arde fiindcă are febră, în primăvara asta plăpândă şi palidă ca un copil născut prematur.

.

de ieri mă trezesc la 5, îmi execut gimnastica, pregătesc fulgii de secară care-mi stau în gât, îmi pun ceaiul verde cu prea puţin zahăr şi prea multă lămâie. şi dau drumul la marissa nadler. lucrurile or să meargă dacă le fac să meargă. de ieri am început o viaţă nouă pe cântece despre moarte.

.

sunet legănat de chitară rece, îngheţată, voce fantomatică, şoptită, tremurată ca duhul lui dee dee în duş, în episodul macabru cu fishie. îmi aminteşte de copilele tuberculoase de prin poeziile lui bacovia. nu mi-a plăcut bacovia. pe vremea când citeam, am citit "plumb" din scoarţă-n scoarţă. la început m-a prins în mreje stranii, m-a îmbiat cu imagini puternice. pe urmă s-a diluat în monotonie şi a căzut în uitare. acum revine, de mână cu acel nuştiuce tânguit, undeva între radiohead, pj harvey şi liz fraser, care mă fură şi mă face să mă strâmb la zilele mele tinere şi însorite. revine adus de această această marissa nadler peste care am dat întâmplător, prin mijlocirea nimănui. din vina mea. şi care m-a trimis la omul-elefant, cu jumătatea lui de corp deformată cutremurătoar şi la sylvia plath, cu capul ei asfixiat în cuptor. singură am găsit-o şi singură o suport. nu e o muzică pe care am s-o împart. n-am să împart povara asta bizară şi sinistră, nu mi-a greşit nimeni pe lume într-o asemenea măsură.

.

aşa că să nu intri aici: http://www.myspace.com/songsoftheend

.

în rest, eterna mare aşteptare a lui godot care o să-mi trântească în braţe o chitară nouă şi strălucitoare, pe care am să-nvăţ să găsesc cele mai ciudate acorduri, cu care vocea o să mi se împletească în melodii care nu credeam că pot să iasă din mine şi care, fără acea chitară, nici n-ar fi putut ieşi. dar desigur, acum aştept activ. de ieri am început o viaţă nouă pe cântece despre moarte.

not imaginary

am făcut şi eu o pauză. în care am pus van der graafii şi jacques brelii în cui şi m-am dedat amorului tânăr şi neliniştit care se zice pe bună dreptate că-i prosteşte pe deştepţi (adevărat că deştept înseamnă la origine treaz, iar eu merg ca somnambula printr-un vis; adevărat că prost înseamnă la origine curat şi simplu, iar eu duceam o existenţă pe care mi-o complicam şi înglodeam cu mare spor). o tâmpenie, îmi spuneam - de ce să mă retardez când ar trebui să fiu cu atât mai jmekeră, cul, inspirată, strălucită şi genială? apoi mă întorceam negreşit la a sări prin casă pe p!nk şi beyoncé.

.

o pauză în care m-am aruncat în dulcele colimator al acel ceva-ului şi m-am lăsat frământată, mestecată, transformată. în care o dată în viaţă am avut chef (da, se pare că problema e de timing al chefului) să-mi pun un pic fricile în cui şi să cunosc un celălalt. un celălalt care venea cu ameninţarea înspăimântătoare că s-ar putea potrivi cu mine şi, o, nu, atunci n-am să mai fiu pierdută! am avut chef să descopăr un celălalt care e ca mine atât cât să mă simt acasă şi diferit de mine atât cât să nu mai termin cu descoperitul; egal mie atât cât să-mi satisfacă standardele măreţe fără să mă complexeze şi superior mie atât cât să-l pot admira sănătos, nu din nevoia mea patologică de idoli, şi să mă tragă în sus. am avut chef să mă contopesc cu un celălalt şi n-a fost nevoie să renunţ la un gram din mine. asta în viaţa reală, foarte reală. fac şi eu, ca lisa simpson: "aaand: he's not imaginary!!!".

.

o pauză în care, prima dată de când cu blogul ăsta, deşi nu pe căi ce ţin de intelect sau artă, am devenit ceva. am devenit femeie dinainte chiar să devin femeie. am devenit conştientă de un adevăr pe care îl ştiau până şi morandi, numai eu nu: love is the answer. am devenit întreagă. că am rămas la fel de bombastică şi dramatică şi afectată e altă poveste. na, nu poţi să le ai pe toate.

.

şi o să devenim împreună.