not imaginary

am făcut şi eu o pauză. în care am pus van der graafii şi jacques brelii în cui şi m-am dedat amorului tânăr şi neliniştit care se zice pe bună dreptate că-i prosteşte pe deştepţi (adevărat că deştept înseamnă la origine treaz, iar eu merg ca somnambula printr-un vis; adevărat că prost înseamnă la origine curat şi simplu, iar eu duceam o existenţă pe care mi-o complicam şi înglodeam cu mare spor). o tâmpenie, îmi spuneam - de ce să mă retardez când ar trebui să fiu cu atât mai jmekeră, cul, inspirată, strălucită şi genială? apoi mă întorceam negreşit la a sări prin casă pe p!nk şi beyoncé.

.

o pauză în care m-am aruncat în dulcele colimator al acel ceva-ului şi m-am lăsat frământată, mestecată, transformată. în care o dată în viaţă am avut chef (da, se pare că problema e de timing al chefului) să-mi pun un pic fricile în cui şi să cunosc un celălalt. un celălalt care venea cu ameninţarea înspăimântătoare că s-ar putea potrivi cu mine şi, o, nu, atunci n-am să mai fiu pierdută! am avut chef să descopăr un celălalt care e ca mine atât cât să mă simt acasă şi diferit de mine atât cât să nu mai termin cu descoperitul; egal mie atât cât să-mi satisfacă standardele măreţe fără să mă complexeze şi superior mie atât cât să-l pot admira sănătos, nu din nevoia mea patologică de idoli, şi să mă tragă în sus. am avut chef să mă contopesc cu un celălalt şi n-a fost nevoie să renunţ la un gram din mine. asta în viaţa reală, foarte reală. fac şi eu, ca lisa simpson: "aaand: he's not imaginary!!!".

.

o pauză în care, prima dată de când cu blogul ăsta, deşi nu pe căi ce ţin de intelect sau artă, am devenit ceva. am devenit femeie dinainte chiar să devin femeie. am devenit conştientă de un adevăr pe care îl ştiau până şi morandi, numai eu nu: love is the answer. am devenit întreagă. că am rămas la fel de bombastică şi dramatică şi afectată e altă poveste. na, nu poţi să le ai pe toate.

.

şi o să devenim împreună.