muzica aia

to everything (turn, turn, turn)

there is a season (turn, turn, turn)

and a time for every purpose, under heaven

a time to be born, a time to die

a time to plant, a time to reap

a time to kill, a time to heal

a time to laugh, a time to weep

a time to build up, a time to break down

a time to dance, a time to mourn

a time to cast away stones, a time to gather stones together

a time of love, a time of hate

a time of war, a time of peace

a time you may embrace, a time to refrain from embracing

a time to gain, a time to lose

a time to rend, a time to sew

a time to love, a time to hate

a time for peace, i swear it's not too late

.

că mare hipioată şi mare savantă mi-am fost eu la viaţa mea. şi iată-mă la două noaptea (no matter what the bloody blog timer says), neputincioasă în faţa unui snop de articolaşe disparate luate de pe şmecheria de proquest (fii student, fă-ţi permis la bibliotecă şi devorează-le bazele de date că mare lucru tot n-ai să găseşti) despre orice aspect al războiului din vietnam, mai puţin alea esenţiale. iată-mă dând peste o listă de muzicieni în prezentarea strategiei de curs a unei tanti profesoare. iată-mă tastând pete seeger pe youtube să văd cine-i ăla şi picând într-o fascinaţie bineînţeles mai dulce ca gândul la nimicnicia mea de învăţăcică de care-i numai gura. n-o să fac nici o annotated bibliography în noaptea asta. nu reuşesc să mă însufleţesc întru găsirea capului şi cozii a ce naiba vreau să tratez. nu reuşesc să-mi amintesc ce mă făcea să empatizez cu soldaţii din vietnam până-n străfundurile fiinţei mele europene de secol 21. nu reuşesc, din pielea de donşoară împăcată cu universul, să mai simt o dată impulsul de a scrie despre războiul ăla cu fervoarea cu care am scris în atestat. sigur, acolo am zis că soldaţii ascultau rock, fumau iarbă şi voiau acasă. acum trebuie să suflu matur şi meticulos cu paiul în materia civilizaţie americană, care nu-mi trezeşte umbră de sentiment uman, că doar-doar o face nişte balonaşe care să semene a eseu. nu reuşesc, dar poate muzica (ea, muzica! ce m-aş face fără ea!) o să mă ajute. muzica aia care, spre deosebire de metalele urlate de azi, exprima o furie ceva mai puţin futilă şi, spre deosebire de bălădiţele populist-militante bono/greenday style, o exprima poetic şi cu o ironie sfâşietor de veselă. tonică, amară şi pişcăcioasă ca un schweppes. muzica aia la care, într-a 11-a, când m-a lovit woodstocăreala, n-am avut acces deplin, că trăiam încă din casetele alor mei şi cd-urile de la tudor. muzica aia poate o să-mi fie madlena lui proust. dar nu în noaptea asta.