pa! (uăr ov gudbai)

într-un gest de disperare plictisită, sau plictiseală disperată, am intrat pe blogurile prietenelor mele. nimeni nu mai scrie pe blog. propoziţia asta are o sonoritate aparte. ar face un titlu bun de power ballad glorios de inimă albastră optzecistă, pe care mulţimea de fani să-şi fluture brichetele cu evlavie. chemaţi-l pe roger waters, el ar putea să scrie un imn paseist, monoton melancolic şi emoţionant gâjâit despre cum nimic nu mai e ca pe vremuri şi... da, nimeni nu mai scrie pe blog. teo are creativitate şi ceva de spus şi o ştie, n-are nevoie să şi-o demonstreze printr-un blog când ea are bac şi admitere. mihaela a încetat să creadă în creativitatea şi cevaul ei de spus imediat ce a început, şi e păcat, dar iată, a muncit un an însingurat de i-au sărit capacele, a luat birocraţia-n piept, s-a emancipat şi acuma e cu uărchentrevălu' în florida. a round of applause for those who do things. maria, împărăteasa galactică a creativităţii şi cevaului de spus, a avut multe obligaţii, multe multe crize de p.m.s. (iartă-mă, da' nu te iert) şi a decis că ea nu mai poate să scrie. punct. numai cherie scrie, şi asta fiindcă are de mulţi, mulţi nervi.

.

eu? eu nu ştiu, dar cred, şi n-am avut şi... n-am. eu! n-am nervi. pentru că nu rezolvi nimic dacă te enervezi şi spargi lucruri (un moment de reculegere pentru cei ce au adormit în speranţa învierii... do plates and mugs go to kitchenware heaven?). poţi să mai izbucneşti în lacrimi caraghioase din când în când şi să baţi din picioruş, dar să nu spargi!!! te rog! nu!).

.

n-am nervi pentru că vara asta voi avea o viaţă. vara asta am devenit social nefumătoare (adică în baruri nu da' acasă da) şi creierul mi-e mai bine oxigenat; m-am epilat cu ceară la salon şi mi-am făcut abonament la bazin şi m-am dus; mi-am croit drum spre inima secretarei, care m-a luminat apropo de cele 10 restanţe (and proud of it! if ev'r a boy needed a holiday, if ev'r a girl needed someone to hold...); am terminat traducerea şi am lăsat cartea la editură şi ca răsplată pentru nobleţea de a-mi fi arătat neisprăvita faţă am fost cruţată; am dus-o pe mama mare la concertul lui costel busuioc (and i bloody enjoyed it too!); mi-am instalat east asian languages în control panel; mi-am pus la punct planul de bătaie pentru curs practic (cum ar fi, să traduc ce scrie-n japoneză pe cartonul de la nesperata mea pereche de teva, sau "no error in my memory" de la tujiko noriko). vara asta o să mă duc în prima mea vacanţă romantică în doi - which is not to say my two conflicting selves - pe insula thassos, care promite linişte, peisaje sălbatice ca-n lost şi mâncare cu adevărat grecească; am să merg la mări şi ţări cu prieten şi prieteni; am să văd din nou sinaia şi o să fie de neuitat. şi am să ies la multe ceaiuri şi beri, şi am să stau în casă la multe pizze şi filme. pentru că am să-mi permit. pentru că am să învăţ. pentru că ştiu că pot dacă vreau. aşa că n-am nervi.

.

stăteam, într-o zi, la cucurigu, pe scările de la academie. îmi place să revin acolo din când în când, să-mi amintesc cum am început anul privind întinderea glazurată cu zăpadă la 6 dimineaţa şi spunându-mi că 2008 o să fie de vis pentru simplu fapt că nu mai e 2007. că nimic nu poate să fie mai rău ca 2007. că am scăpat vie din 2007 şi e 2008. e un fel de loc de pelerinaj al meu, acolo, la academie. acolo se adună toate energiile dumnezeieşti, extraterestre şi elfe. acolo stăteam eu, aşteptând să se facă ora de ceai cu fetele (de când nu mai fusesem la ceai cu fetele şi nu cu băiatul!), la adăpostul umbros al unui boschet uriaş, dezmierdată de vântul rece care ridica o furtună de praf în jurul meu, şi ascultam însufleţită în căşti infantilisme energice de prim album avril lavigne, scris diavoleşte de compozitori ofiliţi ca o călătorie prin toate capitolele psihologiei adolescentului. şi am avut revelaţia. am să fac tot ce mi-am propus, pentru că altfel nu mă mai rabdă pământul. în loc să mă zvârcolesc că mor muzical, zic pa, muzică! dacă-ntr-adevăr există acel pattern conform căruia cele mai arzătoare dorinţe mi se împlinesc după ce-mi iau gândul de la ele, pa, muzică. pa, poezie. pa. şi mi-era atât de bine că râdeam singură şi-mi intra praf în gură. pentru că n-am nervi. pentru că ştiu că pot dacă vreau. pentru că am învăţat să am grijă de mine, la 21 de ani, majoratul mare. poate am o şansă să devin adult responsabil. o citez şi pe madonna, că are dreptate femeia: "freedom comes when you learn to let go, creation comes when you learn to say no" (cine ştie din ce scriere budistă o fi luat asta).

.

derz nooou greeeidă pauăăăr den dă paaauăr ov guuudbaaai...