cap, cap, cap, cap, CAP!

ce-am făcut de când am hotărât conştient să nu mai scriu pe blogul ăsta? multe, nu destule, puţine, mai nimic. vara, cu lumea scoică mie, am petrecut-o ieşind mult din casă, plecând mult din bucureşti, bând bere, făcând dragoste şi luând restanţe cu eroism. am trăit, deci n-am scris. frustrarea se insinua. primul-semestru-din-anul-3, fără beaufriend şi căzută în golul dezolant lăsat de spargerea găştii estivale, l-am petrecut suspinând că nimeni nu iese, dar mai presus de toate mergând la şcoală obsesiv, punându-mă la curent cu TOT ce trebuia să ştiu ca să iau cât de mult pot să iau la fiecare materie. voiam să-mi amintesc gustul ambroziac, uitat de mulţi ani, al lui 10 ca fapt divers. şi în primul-semestru-din-anul-3 am reuşit. am învăţat, deci n-am prea scris. frustrarea se umfla ca un nor de ploaie. primăvara, după o vacanţă de iarnă drăguţă după standardele sărace cu care mă auto-obişnuisem, m-am culcat pe-o ureche cu şcoala şi am ajuns ridicol de alienată - a răspunde la un telefon de la vreuna din fetele mele cerea curaj pe care nu-l aveam, ideea de a ieşi cu prietenii îmi dădea atacuri de panică, nu mi-am făcut ziua pentru că "i don't deserve to be celebrated". cumva, cândva, îmi devenise clar că nu am un destin care îmi garantează o devenire spirituală, că involuţia există bine-mersi, că eu sunt un exponent al ei. că din înţeleaptă am redevenit bătută-n cap, din fericită - nefericită, din încrezătoare - speriată şi de umbra mea. dar, mai ales, cumva, cândva, îmi devenise clar că viaţa n-are sens. i wish i were kidding. că atunci când totul e ATÂT de complicat şi e ATÂT de greu să nu cazi în infidelitate faţă de esenţa ta, cea mai de bun simţ cale pe care poţi s-o apuci e aneantizarea. spank me, vonnegut. i'm a bad reader.

şi atunci am scris. şi am scris, nene. MAAAMĂ ce-am mai scris.

şi iată ce-i de bine:

• joanna newsom. joanna newsom şi iar joanna newsom. am ajuns să diger ys. am ajuns s-o diger. am ajuns să ajung la saturaţie şi dincolo de ea cu ditamai "only skin". şi azi pot s-o numesc cea mai mare influenţă a mea de la fiona apple încoace. forţa care mi-a înviat scrisul. and for the RIGHT reasons. n-o copiez. împărtăşesc dragostea ei de cuvinte. cuvinte, cuvinte, cuvinte. minunate cuvinte. nu mă influenţează. m-a condus într-o nouă eră. ba m-a condus în acea eră.

• ÎN SFÂRŞIT am aflat empiric că: a) nu trebuie să fii deprimat/frustrat/rănit ca să scrii bine, ci poate dimpotrivă; b) poţi să scrii foarte convingător despre o suferinţă peste care ai trecut cu desăvârşire; c) nu e ruşine să scrii despre disperare/efuziune - atenţie, dacă şi numai dacă versurile sunt irefutabil bune. oops, am pus-o. irefutabil în poezie. de fapt, eu trăiesc ca să arăt că există irefutabil în poezie. but i digress. deci, pe scurt, am învăţat să IUBESC SCRISUL DE DRAGUL SCRISULUI şi nu de dragul TERAPIEI. mândră că am o metodă am fost eu mereu, dar tot mereu am scris în ebrietatea durerii de corason. that's cute, but it's wrong. scrisul: pilulă amară cu crustă de zahăr, premiu de consolare, receptacul de negativitate? nu. scrisul: (ca să-l citez pe julien din "jeux d'enfants" pe care azi l-am revăzut, înţeles infinit mai bine ca acum aproape 3 ani şi adorat... faza cu ei îngropaţi în beton nu mi s-a mai părut gratuit morbidă ci GENIALĂ, metaforă sau nu, nu ştiu dacă m-am tâmpit sau rafinat... but i digress)... scrisul, ca să-l citez pe julien din "jeux d'enfants" fără legătură cu scrisul (dar nu e scrisul jocul meu?): du bonheur à l'état pur, brut, natif, volcanique... mieux que tout, mieux que la drogue, mieux que l'héro, mieux que la dope, coke, crack, fix, joint, shit, shoot, snif, pét', ganja, marie-jeanne, cannabis, beuh, peyotl, buvard, acide, lsd, extasy... mieux que le sexe... mieux que le nutella au beurre de cacahuète et le milk-shake banane. mieux que la face b d'abbey road, les solos d'hendrix, le petit pas de neil armstrong sur la lune... la ronde du père noël, la fortune de bill gates, les transes du dalaï lama... la résurrection de lazare... mieux que la liberté. mieux que la vie... indeed. cap ou pas cap? în viaţă, it seems, pas cap. şi-ncă ce jalnic, paralizat şi făr' glorie pas cap. în scris? cap, cap, cap, cap, CAP! viva la evolución. şi aş vrea să-mi las aici citatul de căpătâi:

my poetry is a path of civilized hunger from helpless, hideously vivid, gaping and writhing and splashing experience, to well-cooked, nice and dead, crispy and spicy aesthetic enjoyment.

şi, while i'm at it, una din picasso, care, împreună cu joanna, mi-a cimentat crezul de mai sus:

there is no abstract art. you must always start with something. afterward you can remove all traces of reality. (adaug eu: but please do! şi care-i culmea? e mai normal să ieşi în rochie decât în furou.)

• am început să scriu versuri în japoneză. corecte. complexe. cu sens. cu imagini mişto. cu laudă-mă tastatură. şi cu... rime. ceea ce nu e deloc japonez, dar îmi permit să fiu fascinată de faptul că stilul meu s-a cristalizat aşa tare că transpare până şi în freakin' japoneză, care e teoretic impermeabilă la alt tip de lirică decât vrea muşchiu' ei. trebuie să spun că tujiko noriko, despre care ziceam că mă enervează mi-a fost "staple food" urechilor de când n-am mai scris, poate singura artistă pe care am ascultat-o FĂRĂ PAUZĂ. e o splendidă. dar cea care m-a inspirat în sectorul de limbă japoneză e my other sweetheart, shiina ringo, de astă dată nu prin munca solo, ci prin ce face cu tokyo jihen. şi mai am eu ceva de zis despre utada hikaru, dar într-un alt episod.
• am şi citit câteva cărţi. mai multe ca în câţiva alţi ani la un loc.
  
• am o groază de cântece BUNE. şi o groază de IDEI BUNE.
• am născut şi un concept de anime de care sunt foarte mândră. un milimetru în plus la nivelul de limbă japoneză mi-a adus un kilometru în plus la nivelul de creativitate, speranţă, entuziasm, chef de viaţă şi chef de artă.
• viaţa are sens.
  

e de bine.