Friday 9 November 2007

sodoma şi gomora

sunt un personaj romantic până-n pânzele albe. victor hugo m-ar iubi. am avut un ideal şi l-am apărat cu riscul unui an de mop la mec sub sprâncenele ridicate ale unei familii cu aşteptări frânte. după ultimii doi ani de liceu în care am visat orice alţi cai verzi pe pereţi, am ajuns să iau singura cale pe care mi-o interzisesem cu încăpăţânare şi care s-a dovedit a duce right where i bloody belong: facultatea de limbi şi literaturi străine din cadrul universităţii bucureşti. am vrut la japoneză. nicăieri altundeva. am dat şi am intrat la buget. am luat ca limbă secundară engleza. jumate din noi au făcut la fel, pentru că, după cum a remarcat deunăzi o colegă care sprijinea instaurarea japonezei ca specializare unică, engleza e simplă, o ştie toată lumea. nu, oameni buni. engleza nu e simplă. nu o ştie toată lumea. mi-a venit să mă ridic şi să zbier din toţi rărunchii: n-ai dreptate!!! eu am vrut engleză, fiindcă iubesc limba asta, fiindcă vreau să intru-n detalii de lingvistică şi literatură, şi dacă s-ar fi putut aş fi luat şi franceză, şi portugheză, şi tot ce nici nu mi-e omeneşte posibil! dar am tăcut. avea dreptate.
.
din patru ani au rămas trei. de la anul se intră cu dosar. se renunţă fie la lucrarea de diplomă, fie la examenul de licenţă. câtă bătaie de cap... dacă te gândeşti bine, toate facultăţile au catedră de limbi străine. ce nevoie mai e de o facultate specială? da, dragii mei. cineva acolo sus se gândeşte să desfiinţeze cu totul facultatea de limbi şi literaturi străine din cadrul universităţii bucureşti. lucrurile care se studiază aici în sine nu folosesc la nimic.
.
măria trăieşte pentru literatură, o mănâncă pe pâine, o ascultă ca o confidentă, o visează noaptea, o iubeşte cum numai măria e-n stare să iubească şi e chemarea ei s-o dea mai departe într-o bună zi. seba moare după lingvistică, se prinde de nuanţe şi-i place să bucăţească mecanismele limbii ca un copil care se uită-n maţele robotului cu baterii ca să vadă cum merge. ileana e pretty much un mister, dar îmi ajunge să ştiu că are accent de queen elizabeth, ambiţie de madonna, cultură de biblioteca din alexandria, coaie de terminator şi creier de marie curie. mihaela nu prea ştia ce vrea să facă în viaţă, dar de când a aterizat aici îşi dezvoltă intelectul cu o voluptate care o face să radieze mai mare dragul. eu, şi io p-aici, am zis să-mi fac damblaua, să înţeleg ce cântă alea pe genericul de la sailor moon, să ajung să-i cunosc pe orezarii ăia de neînţeles, să mă asigur că-s împinsă de la spate să citesc şi să evoluez, să-i fac dreptate singurei pasiuni care rivalizează de la egal la egal în mine cu muzica. mai există ca noi. dar şi să fim singurii... pentru cinci înţelepţi, dumnezeu ar fi cruţat sodoma şi gomora.
.
curs de metodologia analizei textului cu luca. foarte coerent, mai deloc interactiv. heck, place. genul de prof care te captivează, care îţi flutură tentant şi frustrant mirajul cunoaşterii absolute pe sub nas. genul de prof care pluteşte într-o bulă de fascinaţie a erudiţiei, mult de-asupra pământului ţepos al blazării. mi-a venit să râd, să plâng şi să vomit când, privind în gol peste somnolenţa noastră bovină şi pragmatismul nostru sterp, a spus senin: voi, studenţii de la limbi străine, sunteţi elitele societăţii viitoare.

4 comments:

Teo said...
This comment has been removed by a blog administrator.
Teo said...

some lucky bastards find their place accidentally. altii inca se mai scarpina in cap si incearca sa ajunga la intrerupator punandu-si ziare sub varfuri. si viata e un sir de desertaciuni pe care trebuie sa ti-l asumi. cine spune ca trebuie sa fii fericit cu ce ai e un prost. ai o singura viata and you had better make sure you get it right on the first try. get a headstart. get going before you're gone.si don't follow anyone's crumb trail.get your own
love >:D<

Tsavatar said...

The thing about Sodoma si Gomora is ca daca te duci sa cauti inteleptii or nu o sa-i gasesti deloc ori o sa ajungi la concluzia ca fiecare om e intelept in felul lui. May i be so bold as to suggest that a guy who can't find five worthy people isn't very worthy and wise himself? Si sa-i spui femeii sa NU se uite in spate... este a friggin death sentence... Trebuia sa-i spuna ca e shoesale ahead... Ah well... maybe he just had a salt pillar fetish...

You see dear, tu puteai sa gasesti 5 worthy men in Sodoma (although i tend to disagree with the Seba pick) moi aussi and so could everybody who thinks pipal are intrinsically good. Lot was the Mircea Labea of his day and age.

And Teo... Heed thine own advice... doctor heal thyself.

Am Zis!

four-eyed fairy said...

why thank thee for thy generous contribution, evil overlord. didn't say seba was wise (a uitat shi copaceii de anu' trecut, that's pathetic to say the least) but at least he thinks he's found his place. ask blonda cu cercei roz de ce-i aicea si vei primi o privire half-confused, half-annoyed. as for teo, heheh, lots more bickering between her many selves i foresee.