te uită cum plouă novembre.
.
de când mă ştiu, noiembrie mi-a fost luna cea mai melancolic neproductivă din an. luna de stat în pat cu storurile trase, ascultat ticăitul ceasului şi tresărit când, ca-n ultima strofă pastelurile lui alecsandri, se face simţită prezenţa umană. băt taimz dei ară ceinging. nu mă tem. nu mai sunt băieţelul filozoafă care se întreabă despre identitate, alteritate şi hăul de după moarte; nu mai sunt domnişorica inadaptată care se întreabă de ce nu poate să trăiască în sailor moon; nu mai sunt adolescenta chinuită care se întreabă unde e el. je suis une femme pressée. cum thom yorke sună mai căznit şi mai arid decât radiohead, aşa-s eu fără prieteni. fără să mai dau şi iau o bere, o carte, un rinichi, o palmă, o poantă cu tâlc. nene, mult mi-a luat. s-a terminat asceza deznădăjduită cu cenuşă în cap. cenuşa mi-a intrat prin păr, piele, craniu, în creier, l-a fertilizat, şi acum creşte din el o pădure de gânduri în care mă afund fluierând. verzi şi uscate. şi mă trezesc iar că şed şi cuget la condiţia mizeră a struggling young artistului cu sau fără ghilimele de aici şi de aiurea, îmi promit marea cu sarea şi scoicile, îmi zic lasă bă că toamna e sezonul meu de writer's block. mai dau de două ori în chitara stricată pe care o s-o înlocuiesc cum iau banii pe carte. cartea aia care ce dacă-i cu gagici obsedate de shopping, slăbit şi vedete, că de fapt e un izvor de înţelepciune şi cuvinte noi pur saxone. cartea aia despre mine în clasa a noua, care m-a făcut să răsuflu uşurată că i'm out of my teens şi totodată să nu mă mai autoflagelez pentru penibilul şi sterilitatea perioadei ăleia, că se pare că e normal să n-ai viaţă la şaişpe ani. cartea aia la care mă trezeam în creierii nopţii să lucrez, cu veioza aprinsă, cu ceaiul verde [nu cafea că-mi strică dinţii] şi cu conştiinţa că fac ce-i bine pentru mine. dap. cartea aia care nu s-a tradus singură şi dedlainu-i la uşă. tatatataaam. azi.
.
munceam pentru arahide, dar era experienţa care conta. m-am lăsat pe mine însămi jos din nou, m-am întors afară nereminţibilă(???) la cei care au pus încrederea lor în mine, am dat sus privilegiul unui nume în afacere. n-am văzut la asta ca hârtia să fie răsucită înăuntru înainte de linia moartă, şi acum aştept să-mi întâlnesc condamnarea, căci iadul nu are nici o furie ca un editor scormonit/zgândărit(?). orice minut acum vor găsi afară că nu sunt o femeie a cuvântului meu ci un procrastinator(?) cu fund jalnic. cu speranţă nu vor rupe târgul, dar vor pierde credinţă în abilitatea mea de a urma prin(??) cu ce iau dedesubt(??). aceea înseamă nu mai multe cărţi. pentru strigând afară zgomotos, ce mă duc să fac?
.
de când mă ştiu, noiembrie mi-a fost luna cea mai melancolic neproductivă din an. luna de stat în pat cu storurile trase, ascultat ticăitul ceasului şi tresărit când, ca-n ultima strofă pastelurile lui alecsandri, se face simţită prezenţa umană. băt taimz dei ară ceinging. nu mă tem. nu mai sunt băieţelul filozoafă care se întreabă despre identitate, alteritate şi hăul de după moarte; nu mai sunt domnişorica inadaptată care se întreabă de ce nu poate să trăiască în sailor moon; nu mai sunt adolescenta chinuită care se întreabă unde e el. je suis une femme pressée. cum thom yorke sună mai căznit şi mai arid decât radiohead, aşa-s eu fără prieteni. fără să mai dau şi iau o bere, o carte, un rinichi, o palmă, o poantă cu tâlc. nene, mult mi-a luat. s-a terminat asceza deznădăjduită cu cenuşă în cap. cenuşa mi-a intrat prin păr, piele, craniu, în creier, l-a fertilizat, şi acum creşte din el o pădure de gânduri în care mă afund fluierând. verzi şi uscate. şi mă trezesc iar că şed şi cuget la condiţia mizeră a struggling young artistului cu sau fără ghilimele de aici şi de aiurea, îmi promit marea cu sarea şi scoicile, îmi zic lasă bă că toamna e sezonul meu de writer's block. mai dau de două ori în chitara stricată pe care o s-o înlocuiesc cum iau banii pe carte. cartea aia care ce dacă-i cu gagici obsedate de shopping, slăbit şi vedete, că de fapt e un izvor de înţelepciune şi cuvinte noi pur saxone. cartea aia despre mine în clasa a noua, care m-a făcut să răsuflu uşurată că i'm out of my teens şi totodată să nu mă mai autoflagelez pentru penibilul şi sterilitatea perioadei ăleia, că se pare că e normal să n-ai viaţă la şaişpe ani. cartea aia la care mă trezeam în creierii nopţii să lucrez, cu veioza aprinsă, cu ceaiul verde [nu cafea că-mi strică dinţii] şi cu conştiinţa că fac ce-i bine pentru mine. dap. cartea aia care nu s-a tradus singură şi dedlainu-i la uşă. tatatataaam. azi.
.
munceam pentru arahide, dar era experienţa care conta. m-am lăsat pe mine însămi jos din nou, m-am întors afară nereminţibilă(???) la cei care au pus încrederea lor în mine, am dat sus privilegiul unui nume în afacere. n-am văzut la asta ca hârtia să fie răsucită înăuntru înainte de linia moartă, şi acum aştept să-mi întâlnesc condamnarea, căci iadul nu are nici o furie ca un editor scormonit/zgândărit(?). orice minut acum vor găsi afară că nu sunt o femeie a cuvântului meu ci un procrastinator(?) cu fund jalnic. cu speranţă nu vor rupe târgul, dar vor pierde credinţă în abilitatea mea de a urma prin(??) cu ce iau dedesubt(??). aceea înseamă nu mai multe cărţi. pentru strigând afară zgomotos, ce mă duc să fac?
No comments:
Post a Comment